GREVA LUFTHANSA. Două treimi dintre cursele aeriene ale companiei germane vor fi ANULATE vineri

GREVA LUFTHANSA. Două treimi dintre cursele aeriene ale companiei germane vor fi ANULATE vineri
Publicat: 06/09/2012, 10:32
Actualizat: 29/07/2014, 20:02

Principala companie aeriană germană Lufthansa a anunțat anularea a două treimi dintre zborurile de vineri din cauza unei greve de 24 de ore a personalului navigant de pe aeronavele comerciale, care solicită o creștere salarială, relatează AFP.

După o primă întrerupere a activității timp de câteva ore vineri la Frankfurt și o nouă acțiune de protest marți la Frankfurt, Berlin și Munchen, sindicatul UFO a amenințat cu o nouă grevă mai amplă, de 24 de ore, vineri, în cazul în care compania nu va accepta o mediere în privința revendicărilor salariale.

Potrivit unui comunicat al UFO publicat miercuri seara, activitatea va fi întreruptă vineri pe aerporturile din Frankfurt – principalul nod aerian al companiei și al treilea aeroport european -, Berlin, Munchen, Düsseldorf, Stuttgart și Hamburg.

„Încă sperăm că este posibil să evităm greva cu o revenire la masa negocierilor”, a declarat miercuri seara, pentru AFP, Michael Lamberty, purtătorul de cuvânt al companiei, anunțând însă anularea a două treimi din cursele aeriene.

„Anulăm două treimi din zboruri astfel încât clienții noștri să poată găsi alternative. Este important să îi informăm cu suficient timp înainte”, a adăugat el.

Clienții Lufthansa vor putea găsi informații privind zborurile pe site-ul de Internet al companiei, a precizat el.

La rândul său, UFO a declarat că „regretă profund că s-a ajuns în acest stadiu dar că negocierile au ajuns într-un punct în care nu există alternativă la grevă. De acum este necesar un semn clar în ceea ce privește viitorul posturilor noastre de însoțitori de bord”.

Din aprilie, sindicatul cere o creștere a salariilor cu 5 la sută în 15 luni și retroactiv, începând cu 1 ianuarie, pentru a recupera întârzierile generate de trei ani de stagnare.

UFO se opune, de asemenea, folosirii personalului navigant interimar în avioanele Lufthansa.

Compania a propus o creștere a salariilor cu 3,5 la sută, renunțarea la concedierile din cauze economice, la contractele cu durată nedeterminată și la folosirea personalului interimar.

Conducerea, care ca multe alte companii mari se confruntă cu dificultăți economice, cere în schimb „o contribuție la o creștere a competitivității”, sub forma, de exemplu, a două ore de muncă suplimentară pe lună.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Unul dintre cei mai diabolici criminali în serie din România, căutat de poliţişti. Petrică Ciucă a...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Statul va plăti câte 5.000 LEI de persoană. Guvernul a pregătit deja banii
Sute de locuri de muncă într-un județ din România. Ce mare investitor face angajări
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...